vineri, 16 aprilie 2010

Cutremur in Spania


Potrivit Institutului spaniol geografic magnitudinea seismului a fost mai mică, de 4,7 pe Richter.

Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale, potrivit presei din Spania.

Chiar şi aşa mai mulţi oameni au sunat la serviciile de urgenţă panicaţi de seism.

Cutremurul a avut loc puţin după miezul nopţii, la o adâncime de 616 de kilometri în apropiere de de lanţul muntos Sierra Nevada.

Pe 12 februarie, un cutremur cu magnitudinea 4 pe Richter a avut loc în aceeaşi regiune şi s-a simţit în Malaga, Sevilla, Cadiz şi Huelva, şi chiar în clădirile înalte din Madrid. Iar în luna iulie a anului trecut a avut loc un cutremur cu magnitudinea 4,6. Nici atunci nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

David Bisbal



David Bisbal este cu adevarat extraordinar! Intr-un foarte scurt timp a reusit sa iasa din anonimat, vanzand mii de exemplare in urma participarii la un concurs televizat. Bisbal s-a nascut pe 5 iunie 1979 in Almeria Spania si este mezinul unei familii cu 3 copii. A iubit muzica de mic copil, dar abia la varsta de 18 ani a devenit interesat cu adevarat de ea. Si-a abandonat studiile pentru a lucra intr-o pepiniera. Acolo sefa lui descoperindu-i talentul l-a incurajat sa dea o auditie pentru o orchestra pe nume: Orquesta Expresiones. Insa abia in anul 2001 a avut ocazia de a castiga simpatia publicului participand la concursul “Operacion Triunfo”, concurs in urma caruia finalistul trebuia sa participle la festivalul Eurovision 2002. Desi nu a castigat concursul, s-a numarat printre cei trei finalisti alaturi de Rosa si David Bustamente! A participat la concurs cu piesele “Mienteme”, “El alma en pie” si “Corazon Latino”. David Bisbal si Chenoa, o alta concurenta (cea care urma sa-i devina mai tarziu logodnica), au fost singurii ramasi nenominalizati pentru parasirea concursului.

Participantii au avut sansa de a se face cunoscuti in toata Spania avand un real succes in spectacolele lor. David Bisbal s-a afirmat atat prin calitatile sale vocale deosebite, cat si prin energia, pasiunea si talentul cu care se daruia publicului. Tot in 2002, primul disc “Corazon Latino” l-a transformat pe tanarul artist intr-unul din cei mai cunoscuti cantareti ai muzicii latino.Acest album i-a adus ulterior 80 de concerte in toata Spania, si a fost vandut in 1.500.000 de exemplare in toata lumea. Corazon Latino a fost inregistrat la Miami , producator fiind Kike Santander , cel care se ocupa de albumele lui Luis Miguel. Albumul a batut toate recordurile pentru debut: un milion de exemplare vindute in primele sase luni.

In februarie 2004 a aparut “Buleria” cel de-al doilea album, care a fost vandut in cel putin 1.000.000 de exemplare in Spania si 300.000 in America. A fost la fel de bine apreciat si cotat ca si primul lui album castigand un CD de diamante ( fiind CD-ul numarul 1 al anului 2004). Primul lui DVD: `Totul pentru voi`, inregistrat in timpul turneului spaniol si american, a fost lansat in martie 2005 si a fost de asemenea cel mai bine vandut DVD atat in Spania cat si in America. “Bulería”, “Oye El Boom”, “Desnúdate Mujer”, “Camina Y Ven”, “Esta Ausencia”, “Me Derumbo” si “Como Olvidar” sunt melodii bine cotate de pe acest album.
Cu cel de-al doilea album D.B. a sustinut 114 concerte in 15 tari. Dupa
Spania, au urmat: Chile, Mexic, Statele Unite, Puerto Rico, Argentina, Venezuela si altele. Turneul care s-a desfasurat sub numele de “Buleria Tour” a adunat doar in Spania nu mai putin de 600.000 de fani. D.B a primit recent in Miami discuri de aur pentru vanzarile albumului “Corazon Latino” A triumfat si la “Grammy Latinos 2003″ fiind premiat pentru cel mai bun debut si a fost nominalizat la categoria “Cel mai bun album pop” cu albumul “Corazon Latino”. In 2006, David Bisbal a cantat `Let’s Make History` alaturi de Joana Zimmer. acest cantec este soundtrack-ul filmului german: “Die Lufbrucke” (”The Air Bridge”). David Bisbal vrea sa scoata un nou album numai pentru Europa care sa includa toate hiturile lui spaniole, dar si trei melodii in limba engleza: The Sun Ain’t Gonna Shine Anymore, Stop Loving You and Cry For Me.

In ceea ce priveste viata sentimentala, acest subiect a tinut mult timp prima pagina a revistelor mondene. Inainte de a intra in concursul “Operacion Triunfo”, David era implicat intr-o relatie cu una dintre componentele orchestrei “Orquesta Expresiones”, pe nume Raquel Segovia. Insa pe durata concursului Operacion Triunfo, David a cunoscut o alta concurenta Chenoa care a starnit multe zvonuri legate de o posibila relatie intre ei doi. In cele din urma aceste ipoteze s-au confirmat desi cei doi preferau sa evite sa vorbeasca despre relatia lor. In mai 2005, Bisbal anunta prin surprindere ruperea logodnei de frumoasa Chenoa. Pe actuala logodnica a cunoscut-o in aeroportul din Miami, si de cand sunt impreuna, nu s-au despartit decat din motive strict profesionale. D B a inchiriat o casa la Miami pentru a fi mai aproape de munca sa. Acolo locuieste cu iubita sa. Bisbal iubeste muzica si traieste prin ea. Nu de putine ori a recunoscut ca ar prefera sa moara pe scena! :” Vreau sa am continuitate prin munca asidua, chiar daca am sau nu success! Premiul pe care-l mi-l doresc in viata asta este “sanatate ” pentru a putea munci!


marți, 13 aprilie 2010